Dukkah egiptean premium - amestec cu fructe cu coajă și susan

Dukkah își ia numele de la verbul arab pentru a pisa, ceea ce înseamnă toată metoda într-un singur cuvânt. Fructele cu coajă și susanul se prăjesc, coriandrul și chimionul se prăjesc separat, iar totul se pisează împreună cu sare și piper până devine grosier și sfărâmicios - niciodată neted. Textura nu este un accident. Măcinat pastă ar fi o cremă de nuci; lăsat grosier se prinde de pâinea unsă cu ulei, ceea ce este exact rostul lui.

Este, neobișnuit, egiptean, nu levantin. Za'atarul, baharatul și cea mai mare parte din ce întâlnește un vizitator într-o prăvălie egipteană de condimente au venit aici din Siria, Liban sau din Golf. Dukkahul nu. Se vinde la gram din boluri deschise în attarin, se mănâncă la micul dejun, se împachetează în hârtie ca gustare de stradă și se pune în față oaspeților, cu pâine și ulei.

Acest amestec conține ALUNE DE PĂDURE, MIGDALE și SUSAN. Toate sunt componente principale ca greutate, nu urme, și nu există o versiune de dukkah fără ele. Fructele cu coajă și susanul sunt alergeni care trebuie declarați în UE și în Regatul Unit. Dacă cineva de la masa dumneavoastră are alergie la fructe cu coajă sau la susan, nu cumpărați acest produs - nici o pungă mai mică, nici o lingură luată cu grijă. Eticheta de pe ambalaj poartă declarația de alergeni, împreună cu greutatea netă și numărul lotului.

Fructele cu coajă sunt caracterul amestecului și motivul pentru care un dukkah premium costă mai mult decât unul ieftin. Alunele de pădure prăjite dau rezultatul cel mai rotund și mai dulce și sunt cele pe care se sprijină un dukkah egiptean bun; migdalele sunt mai blânde și mai palide. Năutul apare în amestecurile ieftine ca să întindă fructele cu coajă, iar aici nu este deloc. Compoziția exactă a fructelor cu coajă se confirmă cu producătorul pentru fiecare lot și este tipărită pe etichetă.

Coriandrul și chimionul fac munca din spatele fructelor cu coajă. Semințele de coriandru, prăjite, merg spre citric și ușor floral și împiedică amestecul să fie doar bogat. Chimionul îi dă baza caldă, pământoasă, care îl face să se citească egiptean, nu ca o presărare oarecare de nuci. Sarea și piperul negru sunt acolo în cantități mici, ca să ascută muchiile, nu ca să umple punga.

Cum se mănâncă abia dacă este o rețetă. Turnați ulei de măsline bun într-un castronel, puneți dukkahul într-o farfurioară alături, rupeți pâine, înmuiați-o în ulei, apoi apăsați-o în dukkah, ca bucățile grosiere să se prindă. Dincolo de asta: peste un ou fiert moale, peste hummus sau labneh, apăsat pe pui sau pe pește înainte de cuptor, presărat pe morcovi, dovleac sau vinete care ies din cuptor.

Dukkahul are o istorie lungă de folosire tradițională în Egipt, ca mâncare de zi cu zi luată cu pâine, iar aici este prezentată ca descriere a acelui obicei și nu ca o afirmație de sănătate; nu este un sfat medical. Merită spus direct ce este: un amestec bogat, uleios și sărat, gândit să fie mâncat câte o lingură cu pâine, și foarte bun exact la asta.

O avertizare practică. Fiindcă fructele cu coajă și susanul poartă ulei, dukkahul este cel mai puțin răbdător lucru de pe raftul acesta - va avea gust vechi cu mult înainte ca o pungă de chimion întreg să îl aibă. Cumpărați mărimea pe care chiar o veți termina, țineți punga sigilată și la rece, iar dacă bucătăria dumneavoastră este caldă, frigiderul este un loc perfect rezonabil pentru el.